Despre ANTREPRENORIAT

Câteva noțiuni despre ANTREPRENORIAT

Fiind un concept multidisciplinar, studierea antreprenoriatului contemporan necesită cunoaşterea diversităţii teoriilor referitoare la acesta.

Dreptul roman cunoştea noţiunea de „antreprenor”, desemnând o activitate, îndeosebi comercială. Antreprenor era considerat arendaşul, precum şi persoana care gestiona construcţia proprie.

În Evul Mediu noțiunea de „antreprenor”avea mai multe sensuri, indicând:

*   persoanele care se ocupau cu comerţul exterior;

*    organizatorii de parade, spectacole;

*    responsabilii de obiecte industriale, șantiere.

Aceștia nu îşi asumau niciun risc, ci doar conduceau toate activitățile, utilizând resursele financiare, materiale şi comerciale care li se alocau.

Noţiunea „antreprenoriat de risc” cunoaşte o dezvoltare aparte în secolul al XVII-lea, atunci când antreprenor era numită persoana care a încheiat cu statul un contract de îndeplinire a anumitor lucrări sau de desfacere a anumitor produse. Deoarece valoarea contractului era prestabilită, mărimea profitului sau a pierderilor era determinată în exclusivitate de norocul antreprenorilor.

În literatura economică noțiunea de „antreprenor” a apărut pentru prima dată în Dicționarul Universal de Comerţ, editat la Paris în anul 1723, desemnând ”persoana care îşi asumă obligații în vederea gestionării construcției unui obiect”.

Ca termen ştiinţific, ca subiect de discuţie şi analiză, noțiunea de „antreprenor” datează încă din sec. al XVIII-lea, când economistul francez Richard Cantillon a asociat asumarea de riscuri în economie cu antreprenoriatul, formulând primele teorii cu privire la antreprenoriat.

În Anglia, în aceeași perioadă, Revoluţia Industrială era în plină desfășurare, iar antreprenorii jucau un rol important în transformarea resurselor.

Activitatea de antreprenoriat este o activitate independentă, desfăşurată pe propriul risc şi orientată spre obținerea profitului ca urmare a utilizării bunurilor, vinderii mărfurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor de către persoanele înregistrate în această calitate, în modul stabilit de lege.

Activitate de antreprenoriat pot desfăşura atât persoanele juridice, cât şi cetăţenii (persoanele fizice). Nu intenționez să detaliez aici toate criteriile de clasificare a întreprinderilor ci doresc să mă refer doar la clasificarea acestora în funcție de numărul de personal, cifra de afaceri și capitalul social, clasificare ce împarte întreprinderile în:

*  Microîntreprinderi,

*  Întreprinderi mici,

*  Întreprinderi mijlocii și

*  Întreprinderi mari.

P. Drucker (savant american, considerat „rugul aprins” al managementului modern), spunea că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creșterii economice”.

Micile afaceri contribuie în bună măsură la realizarea unor obiective fundamentale ale oricărei economii naționale.

Rolul şi importanța IMM-urilor decurg din următoarele trăsături ale acestora:

- oferă noi locuri de muncă;

- favorizează inovarea şi flexibilitatea;

- oferă personalului posibilitatea de a-şi spori calificarea şi de a putea aspira la posturi în întreprinderile mari;

- stimulează concurența;

- ajută la buna funcționare a întreprinderilor mari, pentru care prestează diferite servicii sau produc diferite subansambluri;

- fabrică produse şi prestează servicii în condiţii de eficienţă.

Micul business ridică viabilitatea şi competitivitatea întreprinderilor mari, fiind un important factor reglator al economiei. Şi dacă întreprinderile mari activează în mai multe ramuri industriale, pe mai multe piețe, oferind un sortiment variat de produse în cantități mari, atunci cele mici şi micro –  într-un domeniu concret, propunând produse în serie mică sau unicate.

Din punct de vedere economic, întreprinderile mici prezintă o serie de avantaje:

- O întreprindere mică poate constitui punctul perfect de pornire în lansarea unui nou produs sau serviciu;

- Întreprinderile mici pot prezenta avantaje față de cele mari atunci când se pune problema satisfacerii unor nevoi locale. Adesea nevoile locale au anumite particularități, care nu ar putea fi satisfăcute adecvat de o întreprindere mare;

- Mulți consumatori sunt plictisiți de produsele realizate în serii mari și preferă produsele de serie mică sau unicate, realizate de întreprinderile mici;

- In anumite domenii prestarea unor servicii de calitate presupune o relație personală, mai apropiată, între client şi producător, avantaj oferit în special de întreprinderile mici;

- Întreprinderile mici sunt mai flexibile şi se acomodează rapid şi eficient la conjunctura pieței şi la schimbările în procesul de producție.

Ramurile în care predomină micile afaceri dispun de trei caracteristici specifice: o piață locală, necesităţi reduse de capital şi o tehnologie simplă.

Deoarece aceste caracteristici determină dependența firmei de una sau câteva persoane, de multe ori pot apărea probleme ce pun în pericol reușita activității, dezavantajele fiind:

O singură persoană nu poate să posede toate calificările manageriale necesare pentru coordonarea întregului ciclu de activitate. De exemplu, patronul sau întreprinzătorul poate fi foarte bine pregătit în tehnica promoțională a vânzărilor, dar insuficient instruit pentru interacționarea cu personalul angajat, pentru ținerea unei evidențe riguroase, pentru gestiunea financiară a firmei sale şi pentru satisfacerea altor obligații administrative.

Într-o afacere mică sistemul de control tinde să fie informal, direct şi personal. Dacă firma se extinde, evantaiul responsabilităților poate deveni excesiv pentru întreprinzător.

Preocuparea proprietarului pentru problemele zilnice presante îl determină deseori să ignore planificarea activității pe un termen mai lung. Din această cauză, firmele mici reacționează de obicei la schimbările deja realizate şi nu au posibilitatea să le anticipeze sau să le genereze.

Asemenea firme sunt, de cele mai multe ori, mai degrabă afectate decât favorizate de transformările mediului concurențial şi de fluctuațiile economiei.

Proprietarul unei afaceri mici este deseori lipsit de o educație managerială adecvată şi de experienţă în domeniul managementului. Pentru micul întreprinzător este tipică insuficiența planificării managementului firmei.

Antreprenorul de succes

Antreprenoriatul reprezintă un proces ce constă în identificarea și urmărirea unei oportunități de afaceri, în scopul valorificării acesteia.

Antreprenoriatul a început să fie recunoscut în timpul monarhului francez Ludovic al XIV-lea care obișnuia să afirme că „burghezii și meșteșugarii vor deveni artizanii bogăției”. 

Termenul de întreprinzător provine de la „entrepreneur”, din franceză, desemnând o persoană ce inițiază o acțiune, o activitate pe cont propriu. Astfel, având în vedere cele menționate anterior, pot fi formulate unele definiții ale întreprinzătorului.

În acest moment Wikipedia definește antreprenorul ca fiind o persoană fizică sau juridică care se obligă, pe baza unor clauze și condiții contractuale, să execute (întreprindă) diferite lucrări (industriale, de construcții etc.) în beneficiul altei persoane sau organizații, în schimbul unei sume de bani dinainte convenite. El este un tip de agent economic reprezentativ în economia de piață care adoptă un comportament întreprinzător, de esență activă și inovatoare, specific sistemelor economice bazate pe concurență, risc și inițiativă privată.

Antreprenorul este persoana care își asumă riscul de antreprenoriat şi caută mijloace pentru organizarea întreprinderii. El trebuie să cunoască modul de efectuare a activității de antreprenoriat, mediul de afaceri, problemele cu care se poate ciocni În activitatea sa şi posibilitățile de soluționare. Pentru a lua decizii corecte, antreprenorul trebuie să estimeze la justa valoare conjunctura pieței şi poziția sa efectivă.

Întreprinzătorul este un coordonator, un gestionar de resurse, capabil să îmbine resursele şi să le organizeze pentru a dezvolta şi a pune pe piaţă inovația. Adesea organizația în cadrul căreia acționează devine un obstacol în procesul de inovare, de aceea el simte nevoia să se asocieze cu alte  persoane. El este şi un “jucător” care agreează şi chiar creează provocările.

În secolele XIX-XX, antreprenorii erau deseori echivalați cu managerii întreprinderilor. Numai în a doua jumătate a secolului al XX-lea noțiunea de antreprenoriat a fost legată de cea de inovație. Antreprenorul este considerat un promotor al ideilor noi, începând cu proiectarea unor mărfuri şi terminând cu crearea de structuri organizatorice.

În sensul modern al economiei de piață, un antreprenor este un agent economic care adoptă un comportament activ și novator, care acceptă deliberat riscuri financiare pentru a dezvolta proiecte noi. În acest sens, un număr semnificativ de societăți acordă o mare atenție și recunoaștere antreprenorilor, în mare parte și datorită aportului pe care îl aduc aceștia la evoluția mediului antreprenorial și a influenței pe care o au asupra indicatorilor macroeconomici.

Joseph Schumpeter (1934), considerat de unii un geniu al economiei secolului XX, spunea: „În antreprenoriat există o înțelegere pe care o facem în legătură cu un anumit tip de comportament care include: inițiativă, organizarea și reorganizarea mecanismelor socio-economice și acceptarea riscului și a eșecului”. Antreprenoriatul ca subiect de discuție și analiză a fost introdus de economiști în secolul al XVIII-lea și a continuat să atragă interesul economiștilor în secolul al XIX-lea.

Pentru a completa lista de informații despre activitatea și calitățile care impulsionează rezultatele antreprenorilor s-au întreprins numeroase studii. Concluzia comună a acestora a fost că toți antreprenorii de succes prezentau următoarele calități: controlul interior, capacitatea de planificare, asumarea riscurilor, inovația, folosirea feedback-ului, luarea deciziilor, independența. Această listă se află între-un proces de îmbunătățire continuă prin adăugarea de noi caracteristici.

În viziunea reprezentanților școlii behavioriste, cea care acordă cea mai mare atenție elementelor ce caracterizează antreprenorii, principalele aspecte care le sunt specifice sunt acelea de: inovatori, lideri, asumatori de riscuri, independenți, creatori, tenaci, energici, originali, optimiști, orientați spre rezultate, flexibili, materialiști.

Alte caracteristici ale antreprenorilor sunt următoarele:

Determinare și perseverență: Mai mult decât oricare alt factor, dedicarea totală către succes ca antreprenor poate depăși obstacolele. Determinarea puternică și perseverența pot face un antreprenor să facă față oricăror greutăți pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile și chiar pot compensa lipsa de experiență și de îndemânare a personalului angajat.

Dorința de a câștiga: Antreprenorii examinează o situație, determină cum își pot mări șansele de câștig și trec mai departe. Ca rezultat riscurile considerate mari de persoanele obișnuite sunt riscuri mari pentru antreprenori.

Căutarea feedback-ului: Antreprenorii eficienți sunt adesea descriși ca având capacitatea de a învăța repede și dorința puternică de a ști cât de bine se descurcă și cum își pot îmbunătăți rezultatele. Feedback-ul este important deoarece antreprenorul este dispus să învețe din greșeli și din experiențele anterioare.

Rezolvarea problemelor persistente: Antreprenorii nu sunt intimidați de situații dificile. Încrederea în sine și optimismul general îl fac să vadă imposibilul ca pe ceva ce doar necesită mai mult timp pentru a fi rezolvat. Problemele simple îl plictisesc, antreprenorii sunt extrem de persistenți însă sunt realiști în a aprecia ceea ce pot și ceea ce nu pot să facă și unde au nevoie de ajutor pentru rezolvarea unor probleme dificile, dar de neevitat.

Inițiativă și responsabilitate: Antreprenorii au fost întotdeauna considerați persoane independente, ei caută și preiau inițiativa, se pun în situații în care sunt personal răspunzători pentru succesul sau eșecul întregii operațiuni. Le place să se implice în probleme în care impactul lor personal să poată fi măsurat.

Orientare spre oportunități: Un lucru care îi diferențiază clar pe antreprenori este concentrarea spre oportunitate mai mult decât spre resurse, structură sau strategie. Când se hotărăsc să întreprindă o acțiune o fac într-un mod calculat, încearcă să facă totul pentru a obține cât mai multe șanse de câștig, dar evită să-și asume riscuri ce nu sunt necesare.

Toleranță pentru eșec: Antreprenorii folosesc eșecul ca pe o experiență din care pot învăța ceva. Cei mai eficienți antreprenori sunt cei care se așteaptă la dificultăți și nu sunt dezamăgiți, descurajați sau deprimați de un eșec.

Încredere în sine și optimism: Deși antreprenorii întâmpină adesea obstacole majore încrederea în abilitățile personale îi determină să le depășească și îi face pe ceilalți să-și mențină propriul optimism.

Realizarea de viziuni: Antreprenorii știu unde vor să ajungă. Ei au o viziune sau concept despre ceea ce vor să fie firma lor. De exemplu, Steve Jobs de la Apple Computers dorea ca firma sa să producă microcomputere care să poată fi folosite de oricine, de la copiii din școli până la oamenii de afaceri. Nu toți antreprenorii au viziuni predeterminate pentru firmele lor, unii își dezvoltă viziunea în timp, conștientizând ce este firma și ce poate ajunge.

Nivelul mare de energie: Cantitatea mare de munca depusă de antreprenori presupune din partea acestora existența unei energii superioare. Mulți antreprenori își dozează cantitatea de energie monitorizând cu grijă ce mănâncă, ce beau, fac exerciții fizice și știu când să se retragă pentru relaxare.

Creativitatea și spiritul de inovație: Creativitatea a fost privită timp îndelungat ca ceva genetic, cu care te naști și nu o poți dobândi. Una dintre teoriile celebre apărute spre sfârșitul secolului al-XX lea afirmă că aceasta poate fi învățată.

Independența: Frustrarea în fața sistemelor birocratice, împreună cu dorința de a face o „diferenta” îi face pe antreprenori niște persoane foarte independente care doresc să facă lucrurile în felul lor. Totuși antreprenorii nu iau toate deciziile, ci doresc ca autoritatea să le ia pe cele importante.

Lucrul în echipă: Dorința de independență și autonomie nu îl oprește pe antreprenor să dorească lucrul în echipă. De fapt în timp ce antreprenorul știe clar unde se află firma (sau unde ar dori să se afle) personalul se ocupă de activitățile de „zi cu zi” din firmă.

Abilități manageriale: Aceasta nu reprezintă o caracteristică absolut necesară a antreprenorilor însă este important de știut că un antreprenor de succes are nevoie și de acest tip de cunoaștere.

Antreprenorul este un actor principal și un simbol al economiei de piață. Rolurile și contribuția antreprenorilor se amplifică substanțial, simultan cu manifestarea lor pe plan calitativ superior, ceea ce se reflectă în revoluția antreprenorială actuală, care potrivit afirmațiilor a numeroși specialiști, va ajunge la apogeu în secolul XXI, generând multiple mutații, unele încă dificil de imaginat în prezent.

În societățile dezvoltate, pentru a permite accesul noilor domenii, multe universități dezvoltă adevărate incubatoare de afaceri, care sunt puse la dispoziția antreprenorilor, pentru a avea posibilitatea de a experimenta și verifica noile teorii de business.