PETIȚIA. Dreptul de petiționare

Nu este necesară o pregătire de specialitate pentru a cunoaște semnificația termenului de petiție. Răspândirea acestei noțiuni în viața de zi cu zi este una semnificativă în contextul în care cetățenii intră în contact cu aceasta în relațiile pe care le au cu autoritățile publice. Rămâne la latitudinea fiecărei persoane decizia de a face uz de dreptul de petiționare, drept prevăzut în Constituție și reglementat de Ordonanța de Guvern nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 233/2002.

Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt recunoscute atât pe plan intern – prin intermediul legislației aferente fiecărui stat, cât și la nivel internațional – prin diferite tratate referitoare la acestea.

Petiția reprezintă modalitatea prin care cetățenii își pot valorifica dreptul de a cere o explicație cu privire la orice problemă personală sau de interes general în relațiile cu o autoritate publică. Petiția prezintă patru forme: cererea, reclamația, sesizarea și propunerea, acestea putând fi formulate în scris sau prin e-mail. Petițiile depuse prin poșta electronică (cunoscute și sub denumirea de petiții online), reglementate atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, trebuie să îndeplinească aceleași condiții de redactare și validitate precum o petiție obișnuită.

Petițiile trebuie formulate în scris ori trimise prin poștă electronică. Acestea se fac numai în numele petiționarilor, în numele colectivelor pe care organizațiile petiționare le reprezintă. Pentru ca o petiție să poată fi considerată valabilă în așa fel încât autoritățile publice pot răspunde, trebuie să fie semnată de petiționar și să conțină datele de identificare ale petiționarului (nume, domiciliu). Ȋn caz contrar, petiția NU se ia în considerare şi se clasează.

Dreptul de petiționare este consacrat de art. 51 din Constituția României; astfel, cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor. Organizațiile legal constituite au dreptul să adreseze petiții exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. Totodată, exercitarea dreptului de petiționare este scutit de taxe, iar în sarcina autorității publice petiționate se naște obligația de a răspunde la petiții în termenele și în condițiile stabilite de lege.

Legea specială ne oferă o reglementare cu mult mai detaliată a activității de soluționare a petițiilor. Astfel, art. 3 din Legea nr. 233/2002 definește noțiunea de petiție: „prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poșta electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.”

Aceeași Lege nr. 233/2002 prevede o serie de obligații instituite în sarcina autorităților publice, precum obligativitatea organizării unui departament special pentru relațiile cu publicul care să primească, înregistreze, rezolve petițiile și să expedieze răspunsurile la acestea către petiționari (art. 6). Art. 6^1 face referire la petițiile greșit adresate, care vor fi înaintate în termen de 5 zile compartimentului competent. Eroarea în care s-a aflat petentul nu trebuie să influențeze activitatea de soluționare a petiției sale; acesta va fi informat cu privire la autoritatea care are atribuțiile de a-i soluționa petiția, iar termenul legal de soluționare va curge după epuizarea celor 5 zile anterior menționate.

Dincolo de obligațiile instituite în sarcina autorităților, legea prevede și o serie de condiții de validitate care trebuie respectate de către petiționar. Astfel, orice petiție trebuie să fie semnată și să conțină datele complete de identificare ale petiționarului. 

Petițiile anonime sau cele care nu conțin datele de identificare ale petiționarului se clasează și nu sunt luate în considerare (art. 8). Autoritățile publice sunt obligate să răspundă petiției în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei în documentele autorității în cauză, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă. Petiția va include și temeiul legal în baza căruia a fost formulată soluția. În cazul petițiilor prezentate personal, data petiției este data la care a fost înregistrată la unitatea destinatară. Ca derogare de la art. 9, în situația în care pentru elementele sesizate prin petiție este necesară o cercetare elaborată, conducătorul autorității poate prelungi termenul de 30 de zile cu cel mult 15 zile.

La nivelul Uniunii Europene dreptul de petiționare este consacrat în art. 227 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Orice cetățean al Uniunii Europene, precum și o orice persoană fizică sau juridică cu reședința într-un stat membru are dreptul de a înainta, personal sau în numele unor asocieri cu alți cetățeni sau persoane, o petiție Parlamentului European. Obiectul petiției trebuie să privească un subiect care face parte din domeniile de activitate ale Uniunii Europene și care să atingă în mod direct acele domenii. Dreptul de petiționare este reglementat mai pe larg în Regulamentul de procedură al Parlamentului European.

Dreptul de petiționare este un drept fundamental de care putem face uz oricând ne aflăm în relații cu o autoritate sau instituție publică. Interdicția exercitării acestui drept reprezintă o încălcare a prevederilor legii speciale, dar și a art. 51 din Constituția României. Indiferent de modul de soluționare al petițiilor, este dreptul fiecărui cetățean de a-și exprima o anumită nemulțumire cu privire la modul în care autoritățile statului își desfășoară activitatea.

Exercitarea dreptului de petiționare este scutit de taxe, iar în sarcina autorității publice petiționate se naște obligația de a răspunde la petiții în termenele și în condițiile stabilite de lege.

În termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, autoritatea sau instituția publică trebuie să răspundă petiționarului, favorabil sau nefavorabil. Termenul de 30 zile poate să fie prelungit cu 15 zile, deci se poate ajunge la 45 de zile, în situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o cercetare mai amănunțită; prelungirea poate fi acordată numai de către conducătorul autorității sau instituției publice.

Răspunsul trebuie semnat de către conducătorul autorității sau instituției publice ori de persoana împuternicită de acesta, precum şi de şeful compartimentului care a soluționat petiția. În răspuns se va indica, în mod obligatoriu, temeiul legal al soluției adoptate.

Ȋn cazul în care un petiționar adresează aceleiași autorități sau instituții publice mai multe petiții, sesizând aceeași problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petițiile primite. Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același petiționar ori de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial făcându-se mențiune despre faptul că s-a răspuns.

O încălcare a prevederilor legale referitoare la dreptul la petiționare se poate face prin:

ü  nerespectarea termenelor de soluționare a petițiilor;

ü  intervențiile sau stăruințele pentru rezolvarea unor petiții în afara cadrului legal;

ü  primirea direct de la petiționar a unei petiții, în vederea rezolvării, fără să fie înregistrată şi fără să fie repartizată de șeful compartimentului de specialitate.