Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2023

NOUTĂȚI LEGISLATIVE CE INFLUENȚEAZĂ MAJOR RELAȚIILE DE MUNCĂ

Una dintre modificările importante apărute pe final de an 2022 în legea referitoare la dialogul social, însă prea puțin accentuată, este cea privitoare la  obligativitatea inițierii negocierii contractului colectiv de muncă pentru firmele cu peste 10 salariați.   Legea nr. 367/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1238 din 22 decembrie 2022 , obligă angajatorii care au mai mult de 10 angajați să inițieze negocierile colective privind încheierea CCM la nivel de societate, micșorând numărul de angajați din legea anterioară, respectiv 21.   Aceeași lege, reducând termenul inițial prevăzut de 60 de zile pentru desfășurarea negocierilor colective, recomandă limitarea perioadei de negociere la 45 de zile, dând însă posibilitatea de prelungire a acestei perioade cu acordul părților. Acolo unde există deja negociat un Contract Colectiv de Muncă ce urmează să expire, angajatorul are obligația demarării renegocierii cu minim 60 de zile anterior expirării acestuia.   Legea nr. 367/2022 stabile