Postări

Se afișează postări din septembrie, 2019

Ce înseamnă ERP și CRM și care sunt diferențele față de un program de contabilitate?

CRM și ERP sunt două acronime foarte prezente în mediul de afaceri actual, motiv pentru care vom explica mai jos ce reprezintă, care sunt diferențele dintre ele și care sunt diferențele dintre cele două sisteme și un program de contabilitate. Ce înseamnă ERP? Sistemul de tip ERP   (Enterprise Resource Planning) ,   înseamnă Planificarea Resurselor Întreprinderii  și este destinat managementului integrat al tuturor proceselor și operațiunilor dintr-o companie în cadrul unei platforme informatice unice.  Datele reprezintă principala unitate de măsură a unui sistem ERP, iar baza de date este depozitul central în care acestea sunt stocate și organizate. Legătura dintre baza de date și funcționalitățile pe care le îndeplinește sistemul ERP este realizată prin intermediul aplicației ERP. Aceasta este responsabilă cu activitățile de culegere, validare, prelucrare, transfer sau export al datelor, activități pe care le realizează prin intermediul interfeței.   Sistemul ERP p

Despre liderul companiei

“ Dacă acțiunile tale îi inspiră pe ceilalți să viseze mai mult,  să învețe mai mult, să facă mai mult și să devină mai mult , atunci ești cu adevărat un lider .”  ~  John Quincy Adams O idee rămâne  doar un gând pe o agendă  dacă nu există o persoană care să o potențeze, să o valorifice și să o transforme într-un produs, un serviciu, un business în adevăratul sens al cuvântului. “ Un lider cu adevărat bun îi face pe oamenii din echipa sa să se simtă implicați și nu dați la o parte, în așa fel încât fiecare să înțeleagă că prin munca sa contribuie la succesul companiei ”.   ~   Warren G. Bennis Același Warren G. Bennis spunea că   “Cel mai periculos mit despre lideri și leadership este acela că  liderii se nasc  – că există un factor genetic care influențează capacitatea de a fi lider. Acest mit susține pur și simplu că unii oameni au anumite calități care îi fac mai carismatici iar alții nu. (...) Liderii sunt mai degrabă făcuți decât născuți.”   Leadershipul est