Despre AMBIȚIE

Motto: ”Adevărata ambiție constă, mai degrabă, în a te dovedi superior prin merite decât prin demnități”. Doamna De Lambert

Ce este ambiția? Una dintre definițiile ambiției descrie ambiția ca fiind dorință arzătoare de a realiza ceva, dorință de glorie, de onoruri, de parvenire.

Charles Rojzman, sociolog și psihoterapeut, vorbește de două feluri de ambiție. Una distructivă, bazată pe orgoliu și comparație, cealaltă pozitivă, care ne împinge să dăm ceea ce este mai bun din noi.

A fi ambițios nu se limitează doar la viața profesională ci și la cea personală. „Mulți renunță de la primele obstacole pentru că trăiesc cu iluzia obținerii unei bunăstări «căzute din cer»“, explica psihoterapeutul Monique Soucy.

„În realitate, viața este o succesiune continuă de încercări, iar reușita nu este niciodată facilă.“

Nicollo Machiavelli spunea că „Ambiția este o pasiune atât de puternică în sufletul omului încât oricât de sus va ajunge, tot nu va fi satisfăcut vreodată”. 

În spatele lipsei de ambiție se pot ascunde frici mult mai profunde: frica de a fi ridicol, de trădare a originilor sociale sau a convențiilor familiale, frica de decepție, de a fi considerat prea pretențios. O lipsă a încrederii care reflectă o imagine interiorizată a ceea ce credem că suntem, aceea pe care ne-au inoculat-o în copilărie părinții sau școala.

Te consideri o persoană lipsită de ambiție? Ce este de făcut?

Descoperă-te
Ambiția izvorăște din propria bogăție interioară. A-ți asculta propriile elanuri este ceea ce te poartă în mod natural către o relație de prietenie cu sine.
Introspecția îți permite să descoperi calități pe care ai interesul să le dezvolți și să le împărtășești cu ceilalți.

Fixează-ți și exprimă-ți obiectivele
Exprimarea concretă a obiectivelor permite măsurarea distanței între ceea ce ești și ceea ce ai vrea să fii. Un obiectiv nu este niciodată prea ambițios atunci când îți permite să îți exprimi personalitatea. Mai mult, atunci când îți comunici clar nevoile, anturajul știe cum să te ajute.

Găsește plăcere în depășirea obstacolelor
Ambițioșilor, în general, le plac provocările. Fiecare încercare este, în sine, o ocazie de a învăța sau de a se simți bine.
Ei acceptă critica și sunt capabili să o utilizeze pentru a evolua. Nu le este frică de eșec, pentru că simpla încercare de a face un anumit lucru le oferă satisfacție. Ei iau asta ca pe o lecție!

Despre ambiție găsiți și aici câteva noțiuni:  http://johnmaxwellteam.ro/ambitie


Închei această postare cu un citat favorit despre ambiție al lui Marcio Barrios: „Ambiția este aliatul perfect al învingătorului


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Taxa pe valoarea adăugată

Registrul Unic de Control

#MBA - Brian Tracy